Cindrel ÎnAlergare

Ediția a VI-a - Păltiniș, Sibiu - 29 iulie 2017

Maraton | Semimaraton | Familia ÎnAlergare | Regulament oficial

Până la startul competiției mai sunt:


zile

ore

minute

secunde

Cursa „Familia ÎnAlergare”

 

Startul Cursei Familiei va avea loc din centrul Staţiunii Păltiniş, din parcarea hotelului Hohe Rinne Păltiniş Hotel & Spa.

Traseul urmează vechiul drum ce venea de pe drumul naţional de la Sibiu în centrul staţiunii sau aşa numitul drum Trecătoarea Cerbilor. Traseul urmează şi punctează pe o distanţa de aproximativ 2.5 km, unele dintre cele mai importante obiective ale Staţiunii: Hohe Rinne Păltiniş Hotel & Spa, Vila lui Ceauşescu, Vila 12 sau Vila lui Constantin Noica, vechiul drum al staţiunii sau Trecătoarea Cerbilor, Schitul Păltiniş şi Mormântul lui Constantin Noica.

Cursa Familei presupune parcurgerea dus – întors a traseului (aproximativ 5 km), marcat corespunzător în perioada desfăşurării competiţiei, îndeplinindu-se două probe respectiv: identificarea celor 6 obiective de mai sus şi completarea integral a unui formular de parcurgere a traseului. Traseul nu prezintă dificultăţi în abordare, acesta putând fi parcurs cu uşurinţă.

Organizatorii îşi rezervă dreptul de a face modificări cu privire la traseu. În cazul în care se vor face modificări, acestea vor fi anunţate.

Înscrierea la acest consurs presupune acceptarea și respectarea regulamentului oficial.

Înscrie-te acum la Cursa „Familia ÎnAlergare”

Vezi lista participanților deja inscriși

Vrei sa concurezi individual? Vezi detaliile despre maraton sau semimaraton