Cindrel ÎnAlergare

Ediția a VIII-a - Păltiniș, Sibiu - 27 iulie 2019

Maraton | Semimaraton | Familia ÎnAlergare | Regulament oficial

Regulament oficial

 

Cindrel ÎnAlergare, ediția a VIII-a, 27 iulie 2019

 

Competiția Cindrel ÎnAlergare este o competiţie sportivă de alergare montană, privată, organizată de Asociația PeDale Sibiu. Competiţia are 3 probe de concurs:

  • proba de Maraton, cu o lungime totală a traseului de aproximativ 40 km
  • proba de Semimaraton, cu o lungime totală a traseului de aproximativ 20 km
  • cursa "Familia ÎnAlergare" de aproximativ 3-5 km, în 2019 susținută de NTT DATA

Toate cele trei curse se desfăşoară pe drumuri publice, drumuri forestiere, poteci turistice marcate, poteci de munte nemarcate şi vor fi semnalizate corespunzător de către organizatori. Startul şi Sosirea/Finish-ul vor fi în Staţiunea Păltiniș din Munții Cindrel, județul Sibiu.

Descriere trasee

Participare

La semimaraton pot participa persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani şi sunt apte de efort susţinut din punct de vedere medical. Minorii vor putea participa numai dacă fac dovada scrisă a acordului părinţilor (dovadă legalizată de către un notar public).

Organizatorii își rezervă dreptul de a refuza participarea persoanelor care au avut un comportament nesportiv sau care prin acțiunile lor aduc prejudicii de imagine cursei Cindrel ÎnAlergare sau altor evenimente partenere.

La Cursa "Familia InAlergare" pentru formarea unei echipe este nevoie minim de un copil şi un părinte. Numărul de înscrieri va fi limitat la 20-25 familii.

Categorii de concurs și premiere:

Probele de Maraton și Semimaraton vor avea fiecare următoarele categorii de concurs:

Feminin:

  • General Feminin (Open)
  • 16 - 29 ani
  • 30 - 39 ani
  • 40 - 49 ani
  • 50+
  • * categoria 50+ se va premia doar dacă sunt minim 5 participanți

Masculin

  • General Masculin (open)
  • 16 - 29 ani
  • 30 - 39 ani
  • 40 - 49 ani
  • 50+
  • * categoria 50+ se va premia doar dacă sunt minim 5 participanți

Vor fi premiate doar categoriile pentru care există minim 5 concurenţi. Dacă la o categorie se înscriu mai puţin de 5 concurenţi, aceasta va fi comasată cu categoria precedentă.

La Cursa "Familia ÎnAlergare", în 2019 susținută de NTT DATA, premierea se va face pentru locurile 1, 2, 3 pentru categoriile de vârstă:

  • 3 - 7 ani
  • 8 - 16 ani
  • Categoria este dată de vârsta celui mai mare copil din echipa formată.

    Din acest an (2019) am eliminat categoria cu vârsta de 2 ani din clasament, considerăm că această vârstă este prea mică, însă suntem de acord ca o familie cu un copil de 2 ani să participe în continuare la această cursă, doar că nu va putea fi luată în considerare pentru clasament dacă familia este formată doar din părinți și un copil de 2 ani. În cazul în care o familie are în componența ei un copil mai mare și un copil de 2 ani, categoria va fi dată de vârsta celui mai mare copil din echipa formată, echipa va putea fi luată în considerare pentru clasament.

    Condiții pentru a intra în clasamentul Cursei Familia ÎnAlergare, în 2019 susținută de NTT DATA:

  • toți membrii echipei trebuie să termine cursa împreună respectiv să ajungă toți la FINISH
  • să treacă prin toate punctele de pe traseu
  • să se încadreze într-o categorie de vârstă
  • În cazul în care oricare dintre aceste condiții nu este îndeplinită/respectată, echipa nu va putea fi luată în considerare pentru clasament.

    Cronometrarea

    Cronometrarea se va face la secundă, de către arbitrii aflaţi în punctele de control. Va fi declarat câştigător cel care va ajunge în cel mai scurt timp la punctul de Sosire după parcurgerea integrală a traseului pentru proba la care participă.

    Echipament:

    Concurentul are obligaţia de a purta numărul de concurs într-un mod vizibil, pe faţa tricoului, pe toată durata concursului.

    Echipamentul recomandat de către organizatori cuprinde, dar nu se limitează la:

    • pantofi de alergare montană
    • haină de ploaie
    • bidon de apă
    • căciulă sau bandană

    !!! În funcție de starea vremii echipamentul poate deveni obligatoriu!!!

    Înscrierea în concurs, contribuția şi validarea înscrierilor:

    Perioada de înscriere pentru cea de-a VIII-a ediție a Cindrel ÎnAlergare este 5 martie - 15 iulie 2019 atât pentru cele două probe (maraton şi semimaraton) cât şi pentru Cursa "Familia ÎnAlergare". Înscrierea se face prin completarea formularului de înscriere.

    După completarea formularului, persoana înscrisă va primi un email de confirmare a înscrierii. Atenţie: pentru validarea înscrierii este necesară achitarea contribuției de participare în maxim 7 zile de la completarea online a formularului de participare.

    Înscrierea devine activă automat, dacă plata s-a făcut online cu cardul, sau în termen de 7 zile, după validarea manuală de către organizator a concurenților pe site, în cazul efectuării plății prin virament bancar sau ordin de plată.

    Organizatorii își rezervă dreptul de a efectua sau nu înscrieri în ziua competiției, în cazul în care se vor face înscrieri acest astept va fi comunicat de organizator!

    Achitarea taxei de participare

    Fiecare înscris va trebui să achite o contribuție de participare în valoare de:

    • 110 RON, dacă te-ai înscris și ai plătit până la data de 5 aprilie 2019 (în limita a 150 de locuri)
    • 130 RON, dacă te-ai înscris până la data de 15 iulie 2019*

    * Pentru cei înscriși în această perioadă, termenul limită de efectuare a contribuției de înscriere este 17 iulie 2019.

    Pentru competiția "Familia ÎnAlergare", în 2019 susținută de NTT DATA, contributia de participare este de 35 RON per participant.

    Modalităţi de plată:

  • plata online cu cardul, prin linkul primit în mailul de înregistrare a înscrierii
  • prin virament bancar sau ordin de plată:
  • Asociatia PeDale

    UniCredit Tiriac Bank S.A. Sucursala Continental Sibiu

    IBAN RO09 BACX 0000 0008 5106 7000

    Detalii plata: Nume Prenume / Contributie Maraton sau Semimaraton sau Cursa Familia Inalergare

    Kit-ul de participare

    Conține:
    • un articol sportiv
    • număr de participare
    • medalia de finisher (primită la terminarea cursei)
    • materiale promo
    • De asemenea, organizatorul asigură:
    • cronometrarea și afișarea online a rezultatelor în timp real
    • punctele de hidratate și alimentare pe traseu
    • punct de hidratare, remineralizare si alimentare la Finish
    • prezența unui serviciu medical de specialitate

    Validarea înscrierilor

    Pentru a putea participa la oricare dintre probele de concurs, fiecare concurent va trebui să semneze o declaraţie pe proprie răspundere în caz de accident.

    Validarea înscrierilor online se face la faţa locului, în ziua anterioară maratonului (între orele 17 şi 22 la punctul de înregistrare) şi în ziua maratonului (între orele 7 şi 8 la punctul de înregistrare).

    Pentru validare se va prezenta cartea de identitate a participantului, se va semna luarea la cunoştinţă a regulamentului şi declaraţia pe propria răspundere în caz de accident. Declarația pe proprie răspundere poate fi descărcată și completată în prealabil de aici (în curând va fi disponibilă).

    Efectuarea validării îi dă dreptul participantului să primească numărul de concurs împreună cu pachetul de întâmpinare.

    Anularea participării

    Dacă dintr-un motiv întemeiat persoana înscrisă online doreşte să anuleze înscrierea, poate face acest lucru printr-un email trimis la adresa vino[at]înalergare.ro. În cazul retragerii înscrierii însă, taxa de participare nu va fi returnată.

    Şedinţa tehnică

    Şedinţa tehnică va avea loc vineri 26 iulie 2019 la ora 20.00 în stațiunea Păltiniș la sala de conferințe a hotelului Hohe Rinne.

    Startul

    Startul pentru probele Semimaraton și Maraton va avea loc sâmbătă 27 iulie 2019 la ora 9.00.

    Startul pentru Cursa "Familia ÎnAlergare", în 2019 susținută de NTT DATA, va avea loc sâmbătă 27 iulie 2019. Ora exactă a start-ului va fi comunicată de către organizatori până cel târziu vineri 26 iulie 2019.

    Puncte de control / Puncte de realimentare

    Pe parcursul traseului vor fi amenajate puncte de control, puncte de hidratare (unde se va găsi apă și/sau băuturi energizante) și puncte de alimentare (unde se vor găsi băuturi energizante, apă, fructe, glucoză). Punctele control, hidratare şi de alimentare vor fi marcate corespunzător şi vor fi vizibile.

    Timp limită intermediar

    Timpul intermediar de parcurgere a traseului este de 2h30min ore până în Șaua Cânaia. Participanţii care depăşesc aceşti timpi limită pot continua cursa pe proprie răspundere, fiind descalificaţi din concurs.

    Descalificare / Retragerea din cursă

    Organizatorii îşi rezervă dreptul de a descalifica sau de a retrage din cursă orice concurent dacă nu respectă acest regulament sau într-una din următoarele situaţii:

    • pierderea numărului de concurs
    • ratarea unui punct de control
    • abaterea de la traseul impus de către organizatori, nerespectarea traseului prin folosirea de scurtături
    • utilizarea unui mijloc de transport în timpul cursei
    • părăsirea echipamentului pe traseu sau aruncarea de gunoaie şi resturi pe traseu (ambalajele utilizate pot fi lăsate la punctele de control şi alimentare)
    • comportament nesportiv faţă de alţi concurenţi sau lipsa de respect faţă de oficiali, organizatori, voluntari, public susţinător, localnici
    • împingerea/tragera unui concurent aduce dupa sine descalificarea participanților implicați
    • depăşirea timpului limită
    • în cazuri excepţionale.

    Orice participant care nu mai poate sau nu mai vrea să continue cursa, indiferent de motiv, se obligă să informeze organizatorii cât mai repede cu putinţă.

    Siguranţa participanților

    Pe parcursul concursului circulaţia rutieră pe drumurile publice nu va fi restricţionată, de aceea pe o scurtă porţiune de traseu se pot întâlni autovehicule. Acest fapt atrage asupra participanţilor obligaţia de a respecta regulile de conduită în trafic impuse de lege.

    Va exista un punct de prim ajutor unde se va asigura serviciu medical de specialitate în caz de nevoie.

    Organizatorii nu îşi asumă responsabilitatea pentru nici un fel de accident sau prejudiciu apărut ca urmare a participării la Competiția Cindrel ÎnAlergare şi îşi rezervă dreptul de a modifica sau ajusta traseul de concurs în funcţie de condiţii meteo, starea terenului sau chiar de a opri cursa în cazuri excepţionale. Orice modificare a traseului va fi semnalizată corespunzător (ca de altfel întregul traseu) şi comunicată concurenţilor cel mai târziu la şedinţa tehnică din preziua concursului.

    În caz de forţă majoră (orice evenimente care ar putea influenţa buna desfăşurare a concursului, cum ar fi: inundaţii majore, dezastre naturale sau evenimente politice majore) care determină organizatorii să anuleze competiţia, 50% din taxa de participare va fi returnată.

    Dreptul la imagine

    Toate fotografiile făcute de către fotografii oficiali ai Competiției Cindrel InAlergare sunt proprietatea orgnizatorilor, asociația PeDale Sibiu. Acestea pot fi folosite în scop de promovare a evenimentului, specificându-se numele fotografului.

    Înscrie-te acum